De ce iubesc Moldova?

"Patrie sunt eu, ești tu, e tot ceea ce iubim, tot ceea ce visăm , tot ceea ce va fi ,cînd nu v-om m-ai fi noi..." (Romain Rolland)

Cînd rostesc cuvîntul dulce-amar " Moldova" , în minte îmi roiesc dinamic un amalgam de amintiri, de generații,istorii și vieți. O iubeam și o uram în același timp...Capul îmi era plin de gînduri absolut contradictorii, și nu știiam care din ele v-a birui...Pentru a-mi da seama care sentiment e mai puternic, mi-au venit în ajutor prietenii mei: "Subconștientul, Conștiința, Amintirea și Copilul din Mine.

Primul a fost Subconștientul. Acesta mă ia ușor de mînă și mă duce acolo de unde aud o doină, o doină minunată, ce izvorăște din fluierașul de soc al unui ciobănaș admirat de o turmă de oi. Era doina care o cînta ciobănașul din balada" Miorița", da, era chiar ea! Doina neamului nostru, care-mi răscolea atît de adînc  sufletul, că auzeam prin ea cum se perindă dorul ,durerea, bucuria și păsul acestui popor! Iar în ochii ciobănașului vedeam acel destin pe care el și-l știia și accepta cu destoinicie...

Apoi îmi spune vrei să vezi țara noastră soră? Vino! Și mă duce acolo unde trumfă măreții Carpați și magnificul Pont Euxin. "O! Doamne! E minunea minunilor ce văd eu aici!"îi răspund eu.  Subconștientul îmi răspunde cu o umbră de tristețe"Cîndva eram un singur trup, cîndva aceste minuni erau și ale noastre, apoi ni s-a tăiat din carnea noastră,  azi de voi depinde reîntregirea și vindecare acestui trup!"

De undeva departe răsună vesel un mănunchi de  cîntece,cîntece străvechi, ce te îmbie la  focul jocului! am o senzație de deja-vu,de parcă am mai auzit undeva aceste cîntece... Subconștienul le aude și el, mă ia de mînă și-mi zice vesel :" Vino să vezi horele, frumoasele hore ale acestui plai!" Ne urcăm pe-o creastă de deal, și vedem cum flăcăii cu pălărie și fetele în ie și  catrință se prind  într-un dans ,care la început pare pașnic ,ca apoi să devină din în ce mai agitat,ei devin mai îmbujorați, de parcă ar fi un dans al vieții și-al morții,de parcă pămîntul ar pieri sub piciorele lor neobosite. Iată acesta e renumita  " Ciuleandra " , dans ce l-a insipirat și pe Rebreanu.

După acesta auzim un alt cîntec , e cîntecul păsărilor-lăutari ,împreunat cu glasul ca  de argint al izorului din pădure. Vrăjită de această măiastră simfonie, merg tot mai aproape de  țelul dorit. Intrăm în codrul verde și veșnic tînăr al Moldovei, acolo unde îmi vine  să strig  acele cuvinte  isiptitoare ale lui Faust:" Clipă oprește-te!" . "Pădurea a fost cel mai adevărat și cel mai de încredere prieten a  lui Eminescu, încă din copilărie. A fost cea care care i-a oferit refugiu și cea care  l-a înțeles cu adevărat. Eu o întreb cine a fost cu adevărat Eminescu? Ea tace, nu vrea să-mi răspundă.. Eu totuși stărui ,te rog!  Ea-mi răspunde: Cel care a suferit pentru faptul că iubea dreptatea, neamul, adevărul, care a iubit cu adevărat, și l-au pedepsit pentru că știia prea multe, numele său ar echivala cu Jertfirea de sine, cu renașterea."

 Apoi îmi arată fețele trudite și luminoase ale oamenilor de la sat, îmi arată lanurile de aur, viile mustoase, plugul mînat de patru boi, și-mi zice: uite  așa au apărut operele lui I. Druță,aicea ,unde veșnicia s-a născut la sat.Îmi arată casa părintescă ce-mi vine s-o îmbrățișez,focul din vatra, nucul rotat din prag, chipul scump și cald al mamei, pîinea aburindă de pe masa, zorii zilei, și-mi zice : " ceea ce ai văzut,ceeea ce ai simțit acuma, au așternut prin versuri G.Vieru, D.Matcovschi, L.Lari ca mai apoi să le cînte Anastasia lazariuc, Ion și Doina Aldea Theodorovici.

După aceea scoate din raftul bibeotecii mele cartea :" Descrierea Moldovei" ,o răsfoiește și  apoi citește cu tristețe spusele celuia care era numit "rege între filozofi și filozof între regi", :"Moldovenii nu sunt chiar atît de harnici la carte ", ei vezi draga mea, adevărul rămîne valabil și în zilele noastre, preferăm mai degrabă să tăiem frunze la cîini , cind vine vorba de învățătură,  studiile superioare sunt înfrumusețate de mite,apoi ne plîngem că profesorii sunt de vină, că nu avem locuri de muncă,lenea! iată boala noastră,  de aceea și  multe am perdut!

Apoi o văd pe cealaltă prietenă ,conștiința,care se agită, care merge neliniștită dintr-un colț al altul al camerei și-o întreb:  ce are?  Ea-mi răspunde:"Un lucru totuși nu-l înțeleg! răbdarea, bunătatea noastră, a moldovenilor, este totuși un cîștig sau o pierdere?! " Unii o cataloghează ca o virtute. Dacă ai să citești "cele nouă fericiri" din "Cartea Cărților", vei găsi pasajul unde scrie :" Fericiți cei blînzi cu inima, că aceea vor moșteni pămîntul", la fel și blîndețea ciobănașului din " Miorița", care nu se revoltă, ci-și rabdă cu supunere, răbdare  destinul . Pe cealaltă parte a baricadei, "povara bunătății noastre" a făcut să dăm de bună voie ,palma aceasta de pămînt dintre Nistru și Prut străinilor, știind că capul plecat sabia nu-l taie.Iar apoi îmi șoptește, de parcă ar vrea să-mi zică o mare taină:" Poți să n-ai prieteni, bogăție, căldură, hrană ,apă și  totuși un lucru să-l ai...demnitate..."

Apoi se alătură și ceilalți prieteni Amintirea și Copilul din mine. Mă duc în podul casei și de acolo scoatem cîteva cărțulii vechi, da atît de dragii inimii!!!  Le șterg praful și deslușesc "Abecedarul ",  " Albinuța" ", Soacra cu 3 nurori"," Amintiri din Copilărie", "Ghicitori pentru pitici!" ș.a. Deodată îmi apare în minte chipul tînăr și angelic al mamei, care-mi spunea de acolo ghicitori, frămîntări de limbă, aplicații, jocuri, dar, mai întîi de toate îmi citea cu dragoste  povești și mă punea  să învăț  poezii ,deoarece dorea să vorbesc corect și frumos în limba română. Copilul din mine și amintirea se bucură, îmi zîmbesc cald.Conștiința în schimb,care  vede acest tablou din mintea mea, nu-mi dă pace ,mă  roade si mă tot apasă ,întrebîndu-mă într-un tîrziu :" Uite așa vroia  maică-ta să vorbești de mică ,curat și frumos românește! Iar tu odată ce-ai crescut te-ai molipsit de virusul barbarismelor de genul:" Faine, ok, kruto, ciuvak, prikolino".  Sunteți niște rătăciți, niște  fii risipitori,seduși  de luxul și străinătatea celorlalte limbi,deaceea întorceți-vă cît nu-i tîrziu la comoara limbii materne, iar ea vă v-a  ierta și primi  cu brațele deschise pe voi toți. O ascult și-mi dau seama că da, are dreptate.

 "Ei uite, vernisajul nostru s-a încheiat, acuma tu hotărăște , dacă iubești sau urăști aceste meleag, numit Moldova." mi-au zis prietenii dispărînd ca prin fum. Brusc mi s-a luat aceea ceață de pe ochi ,și-am înțeles că în ciuda faptului ca uram țara asta pentru corupția accentuată, migrația crescîndă, sărăcia,mizeria ei. Dragostea pentru ea avea să acopere toate aceste imperfecțiuni, avea să mă oblige  că merită să rămîn aici. O iubeam pentru faptul că am văzut  lumina zilei ...doar aici,  pentru că am crescut într-o famile minunată ...doar aici, pentru că mi-am format prieteni scumpi ,din frageda copilărie.. doar aici, fiind că mă lega pămîntul stropit cu sudoare și sîngele strămoșilor... doar aici, fiind că e o parte din corpul, sîngele meu , o parte din mine, ce  s-a format ....doar aici. Locul de aici  e Moldova,bună ,rea ,dar e a noastră!  Iar noi am învinuit-o pentru toate relele de pe mapamond, am cerut de la ea imposibilul,am batjocurit-o, și-am luat-o în derîdere, de ajuns! Dacă vrem cu adevărat să schimbăm ceva, fară îndelungatele noastre lamentări și învinuiri atunci să ne aducem aminte cuvintele lui J.kennedy :"Nu te întreba ce poate face țara pentru tine, ci întreabă-te ce poți face tu pentru ea! "