ELOGIU ADUS FEMEII

         Barbatul si femeia - de Victor Hugo

Barbatul este cea mai elevata dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a facut pentru barbat un tron, pentru femeie un altar.
Tronul exalta, altarul sfinteste.
Barbatul este creierul, femeia este inima.
Creierul primeste lumina, inima primeste iubire. Lumina fecundeaza, iubirea reinvie.
Barbatul este puternic prin ratiune, femeia este invincibila prin lacrimi.
Ratiunea convinge, lacrimile induioseaza sufletul.
Barbatul este capabil de eroism, femeia - de orice sacrificiu.
Eroismul innobileaza, sacrificiul aduce sublimul.
Barbatul are suprematia, femeia are intuitia.
Suprematia semnifica forta, intuitia reprezinta dreptatea.
Barbatul este un geniu, femeia este un inger.
Geniul este incomensurabil, ingerul este inefabil.
Aspiratia barbatului este catre gloria suprema, aspiratia femei este indreptata catre virtutea desavarsita.
Gloria face totul maret, virtutea face totul divin.
Barbatul este un cod, femeia este evanghelia.
Codul corijeaza, evanghelia ne face perfecti.
Barbatul gandeste, femeia intuieste.
A gandi inseamna a avea creier superior.
A intui, simtind inseamna a avea in frunte o aureola.
Barbatul este un ocean, femeia este un lac.
Oceanul are o perla care il impodobeste, lacul, poezia care-l lumineaza.
Barbatul este un vultur care zboara, femeia - o privighetoare ce canta.
A zbura inseamna a domina spatiul, a canta inseamna a cuceri sufletul.
Barbatul este un templu, femeia este sanctuarul.
In fata templului ne descoperim, in fata sanctuarului ingenunchem.
Barbatul este plasat acolo unde se sfarseste pamantul, femeia acolo unde incepe cerul.

    De-or Trece Anii...

De-or trece anii cum trecura, 
Ea tot mai mult îmi va placé, 
Pentru ca-n toat-a ei faptura
E-un "nu stiu cum" s-un "nu stiu ce".

M-a fermecat cu vro scânteie
Din clipa-n care ne vazum?
Desi nu e decât femeie, 
E totusi altfel, "nu stiu cum".

De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tacé:
Dac-al ei glas e armonie, 
E si-n tacere-i "nu stiu ce".

Astfel robit de-aceeasi jale
Petrec mereu acelasi drum...
În taina farmecelor sale
E-un "nu stiu ce" s-un "nu stiu cum". (Mihai Eminescu)

Adrian Paunescu - Cantec Femeiesc

Asa e mama si a fost bunica
Asa suntem femei lânga femei
Parem nimic si nu-nsemnam nimica
Doar niste “ele” ce slujesc pe “ei”.

Ei neglijenti, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai talpi si ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Si-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic maret, nimic impunator.
Schimbându-si dupa ei si drum si nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâtia pasi ce au facut prin casa
Si pentru care plata nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasa
Ar fi ajuns si dincolo de cer.

Ei fac ce fac si tot ce fac se vede
Ba strica mult si ele-ndreapta tot
Si de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbatrânesc si nu mai pot.

Asa e mama si a fost bunica
Si ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica, 
Decât curat si uneori copii.

Suntem veriga firului de ata
În fiecare lant facut din doi
Ce greu cu noi femeile în viata
Dar e si imposibil fara noi…  (Adrian Paunescu)

 

 
Sărut, femeie, mâna ta 

Sărut, femeie, mâna ta 
întotdeauna muncitoare, 
atât de mică şi de floare... 
Sărut, femeie, mâna ta. 

Ca o aripă ce-a zburat 
şi-a obosit neobosită, 
să odihnească liniştită, 
ca o aripă ce-a zburat. 

Copii dorm în cuibul lor, 
nevinovat li-i somnul, mamă; 
tot fără griji şi fără teamă, 
copiii dorm în cuibul lor. 

Şi-alături mâna ta, aici, 
la căpătâi, ca o lumină; 
alinătoare şi blajină, 
alături mâna ta, aici. 

pământu-n ea a încăput, 
cu măr domnesc şi lună nouă, 
cu strugur copt scăldat în rouă, 
pământu-n ea a încăput. 

Cuminte ramură de dor, 
când miezul nopţii ora bate, 
se-adună din eternitate, 
cuminte ramură de dor. 

Şi plouă stele fulgerat 
în casa noastră şi-n cuvinte. 
Cuvintele sunt toate sfinte! 
Şi plouă stele fulgerat... 

Şi cântă dincolo de geam 
bătrânul greier la vioară... 
Din taină greierul coboară 
şi cântă dincolo de geam. 

Sărut, femeie, ochii tăi 
de lacrimă şi de scânteie, 
de împărată şi de zeie, 
sărut, femeie, ochii tăi. 

Sărut, cuminte, vorba ta 
cu limpezime de izvoare, 
cu vraja Soarelui-răsare, 
sărut, cuminte, vorba ta. 

Sărut şi părul tău frumos, 
îmbătător ca o secară 
când o-nfioară vânt de seară, 
sărut şi părul tău frumos. 

Şi cad, iubito, în geninchi 
şi îţi sărut piciorul care 
de rădăcină e şi doare, 
şi cad, iubito, în genunchi... 

Sfântă mi-i casa cu pragul ei tare de piatră, 
sfântă mi-i casa cu focul ei veşnic din vatră, 
sfântă mi-i casa cu din leagăn de dor ce coboară, 
sfântă mi-i casa cu ce creşte fecior şi fecioară.

                                                                                                 (Dumitru Matcovschi)